Au mai ramas

-474Zile -10Ore -2Minute -36Secunde

 

Proiectul meu este pentru tine!

Pentru toți locuitorii din Sectorul 2!

 

Principiile care stau la baza strategiei mele sunt:

  • Transparența instituțională
  • Oprirea risipei banului public
  • Dialogul permanent cu societatea civilă
  • Debirocratizarea
  • Administrația doar în slujba cetățenilor
  • Cea mai bună formă de protecție socială este un loc de muncă
  • Inovația
  • Încurajarea inițiativei private
  • Prevenția 

Viziunea mea pentru Sectorul 2 este simplă. Un loc în care să ne placă să trăim. Un sector curat, sănătos, prosper. Un sector al oamenilor liberi, onești și muncitori.

Prin programul meu de dezvoltare economică a Sectorului 2, pe care îl voi coordona împreună cu Primarul General, le propun cetățenilor un salt calitativ, de la buna gospodărire, pe care orice primar de bună credință trebuie să o facă, la dezvoltarea sectorului în conformitate cu potențialul pe care acesta îl are.

Sectorul 2 are cea mai mare capacitate de dezvoltare economică din București. Spre deosebire de alte zone, aici putem atrage activități economice productive, fiind un sector localizat mare parte în zona centrală a Capitalei.

Sectorul 2 are cea mai valoaroasă resursă umană din punct de vedere profesional din București. Aici există un echilibru între tinerețe și experiență, între oamenii cu pregatire medie și universitară, între profesioniștii cu specializare tehnică și cei din zona umanistă.

Sectorul 2 nu are însă o administrație locală cu viziune asupra dezvoltării pe termen lung. Este nevoie de o echipă administrativă capabilă să-și asume riscuri pentru a crea proiecte de anvergură.

Voi identifica și aplica soluții tuturor problemelor comunității. Provocarea mea de acum este crearea locurilor de muncă și pornirea motorului economiei. Datoria mea, ca viitor primar, este să fac tot ceea ce depinde de mine pentru ca acest lucru să fie posibil. Ma voi gandi, în primul rând, la viitorul comunității, nu doar la prezent și voi realiza proiecte majore, gândite pe termen lung.

 

PRIORITATE

TRANSPARENȚĂ INSTITUȚIONALĂ

 

Pentru managementul de nivel superior, posturile din cadrul Primăriei Sector 2 vor fi ocupate pe baza competențelor și a unor concursuri de proiecte care să aibă ca rezultat micșorarea birocrației șieficientizarea activității în instituție.

Reforma administrației

Statul este instrumentul cetățenilor, nu așa cum ne-am obișnuit, cetățeanul în slujba statului. Sunt adeptul informatizării administrației, depolitizării și debirocratizării acesteia. Profesionalizarea aparatului funcționarilor publici este pe lista prioritaților mele.

Obiective

  • Reanalizarea tuturor dosarelor de restituire acordate de Primăria sectorului 2 în ultimii 16 ani.
  • Reanalizarea tuturor avizelor de urbanism pentru a depista eventualele nereguli.
  • Accesibilizarea site-urilor Primăriei și instituțiilor din subordine. Acestea trebuie să fie special făcute pentru a putea fi foarte ușor de folosit și de către persoanele cu diferite grade de dizabilitate.
  • Crearea unui canal de comunicare on-line pentru cetățenii Sectorului 2, accesibil în orice moment. Voi implementa un program open source accesibil locuitorilor din Sectorul 2. Ședințele vor fi transmise în timp real, astfel veți putea lua la cunoștință toate aspectele legate de hotărârile Consiliului Local. De asemenea, vom adopta la nivelul Consiliul Local Sector 2, o hotărâre prin care toate contractele de achiziție publică încheiate atât la nivelul Primăriei Sector 2, cât și la nivelul instituțiilor subordonate Consiliului Local Sector 2 și toate cheltuielile, să fie publicate pe site-ul/site-urile acestora. Este singura cale prin care putem să eliminăm corupția si să aducem decizia înapoi la cetățean.
  • Alocarea, pentru început, a 5% din bugetul de investiții al Primăriei pentru proiecte care să fie propuse și apoi votate on-line, direct de către locuitorii sectorului.

Primarul trebuie să redea puterea cetățeanului și să premieze cinstea, inițiativa și efortul oamenilor. Cetățenii din Sectorul 2 sunt familiarizați cu audiențele ținute la Biroul Parlamentar din  Șoseaua Iancului Nr. 110, iar în calitate de primar voi continua seria acestor întâlniri pentru că s-a dovedit că numai prin dialog permanent putem găsi cele mai bune soluții pentru sector.

BENEFICII

  • Informatizarea ne va aduce beneficii materiale prin reducerea costurilor.
  • Eradicarea corupției ne va aduce mai aproape de cetățeni.
  • Facilitarea accesului cetățenilor la deciziile politice.

 

I.DEZVOLTARE ECONOMICĂ

 

Banii trebuie să rămână la cei care îi produc, nu să ajungă în cea mai mare parte la stat. Promisiunea mea pentru dumneavoastră este cheltuirea chibzuită și eficientă a banilor noștri. Vin din mediul economic privat și știu că prosperitatea este adusă de oameni care se dezvoltă liber și neîngrădit și care iși gestionează singuri bugetul și resursele, fără ca statul să ii pândească permanent.

 

PARC TEHNOLOGIC

În vederea valorificării potenţialului uman şi material al Sectorului 2 consider necesară crearea unui parc tehnologic  care să ofere condiții optime pentru investitori. Prin acest parc  voi reuși să creez un motor economic stabil pentru sector, dar și condiții eficiente pentru dezvoltarea mediului de afaceri. O primă variantă ar fi zona care se află în partea de est a Sectorului 2. Are o suprafață de 40 ha și este delimitată la vest de Șoseaua Colentina, la nord de Șoseaua Doamna Ghica, la est de strada Baicului, la sud de Șoseaua Pantelimon și strada Ritmului, iar la sud-vest de Șoseaua Mihai Bravu. Este un spațiu accesibil atât spre centrul Bucureștiului, cât și spre ieșirea din oraș. Dacă această locație nu se va dovedi fezabilă, voi lua în considerare și alte variante.

Problema identificată este constituită de stagnarea și declinul zonelor nefuncționale din jurul Gării Obor. Aceasta poate deveni o poartă de intrare în oraș și reprezintă o sursă uriașă de teren  disponibil. Acest proiect va fi realizat în parteneriat cu SNCFR și PMB, după o largă consultare a cetățenilor.

De asemenea, voi avea în vedere  valorificarea deschiderilor către lacul Colentina.

OBIECTIVE

  • Polul urban ce urmează a fi dezvoltat pe 40 ha. Este un loc privilegiat deoarece se află in vecinătatea zonei centrale și poate reprezenta o poartă de intrare în oraș. Acest lucru se va realiza prin conversia și restructurarea zonei industriale de la sud de calea ferată. Vom obține creșterea ofertei de servicii publice și diversitate funcțională.
  • Sistem de transport public în comun rapid. Tren express urban, realizat prin folosirea infrastructurii feroviare existente și extinderea acesteia în subteran în vederea unificării cu sistemul de metrou.

BENEFICII

  • Un nivel de viată ridicat pentru locuitori.
  • Crearea de noi locuri de muncă.
  • Transport fluent.
  • Crearea de legături între zonele vulnerabile.
  • Realizarea de parcări subterane și supraterane în jurul inelului central.

 

PIEȚE ȘI ZONE PIETONALE

În afara parcului tehnologic,  am în vedere dezvoltarea unei zone comerciale în jurul Arenei Naționale, o zonă cu potențial turistic și comercial din Sectorul 2.

OBIECTIVE

  • Atragerea investitorilor pentru crearea punctelor de atracție sau de petrecere a timpului liber- pub-uri, restaurante, mici meșteșugari, teatre private și publice.

BENEFICII

  • Crearea de noi locuri de muncă.
  • Dezvoltarea economică a zonei identificate.
  • Sume suplimentare la bugetul local.

 

START-UP

Inițierea unui proiect pilot ce constă în dezvoltarea spațiilor de birouri pentru firmele nou înființate, în zona tehnologiei și cercetării, acestea beneficiind gratuit de toate facilitățile aferente unui spațiu de birouri, pentru primul an. Din ce în ce mai mulți tineri, după definitivarea studiilor, doresc să înceapă o afacere, dar acest program nu le este destinat exclusiv lor. Orice locuitor al Sectorului 2 va putea beneficia de programul „Start-Up Pentru 2”.

OBIECTIVE

  • Încurajarea inițiativei private.
  • Facilitarea creării de noi locuri de muncă.

BENEFICII

  • Crearea de capital local în vederea dezvoltării sociale și economice pe termen lung.
  • Valorificarea resursei umane din Sectorul 2.

 

SOLUȚII PENTRU ZONELE CU REPREZENTATIVITATE SCĂZUTĂ A MEDIULUI DE AFACERI

Sectorul 2 are un mare deficit economic în zona Andronache-Creangă-Colentina, zona Morarilor-Cora Pantelimon, zona Baicului și zona Plumbuita.

OBIECTIVE

  • Cursuri de recalificare pentru cetățenii Sectorului 2 din zonele identificate cu deficit economic, susținute din bugetul local și prin atragerea de fonduri europene.
  • Crearea unui birou de management și consultanță pentru antreprenorii care doresc să dezvolte o afacere în zonele cu deficit economic. Voi susține cultivarea spiritului antreprenorial prin crearea oportunităților la deschiderea unei afaceri în Sectorul 2. Voi sprijini investitorii privați în obținerea fondurilor europene, acestea fiind cea mai profitabilă și facilă sursă pentru dezvoltarea sectorului.

BENEFICII

  • Dezvoltarea zonelor deficitare din punct de vedere economic din Sectorul 2.
  • Păstrarea resursei de muncă activă în sector.

 

BURSA DE FLORI

Indentificarea unei zone pentru realizarea Bursei de Flori din Sectorul 2. Construirea unei Burse de flori, în parteneriat public-privat, va avea ca rezultat dezvoltarea economică a sectorului, crearea unor noi locuri de muncă și va reprezenta un punct de atracție. Investiția se va întinde pe o suprafață de 3000 mp și va cuprinde camere frigorifice, depozite, birouri pentru recepție.

OBIECTIV

  • Dezvoltarea unei rețele comerciale care să cuprindă Bursa de flori- rețeaua de chioșcuri- serele  neexploatate din Sectorul 2.
  • Modernizarea comerțului cu flori și plante ornamentale.
  • Amenajarea unei școli de florari, a unei școli de comunicare, cursuri de limba engleză, cursuri IT, pentru integrarea persoanelor rrome fără calificare.
  • Organizarea de târguri de flori, expoziții, meșteșuguri ale comunitaților de rromi și alte activități tradiționale rrome.
  • Cele 262 de chioșcuri din Sectorul 2 se vor putea aproviziona din același loc.

BENEFICII

  • Tinerii vor fi instruiți în vederea unui comerț modern.
  • Fiecare stand va avea birou și depozit propriu pentru o bună reglementare a activității economice.
  • Aproximativ 50 de comercianți en-gros care vor comercializa flori, plante, ambalaje, ornamente și accesorii.
  • Am identificat lipsa calificării în rândul persoanelor rrome de peste 50 de ani, astfel voi organiza cursuri de calificare la locul de muncă, respectiv în cadrul Bursei florilor.

 

BIROUL CETĂȚEANULUI

 Am identificat, în urma audiențelor din cadrul Biroului Parlamentar, necesitatea înființării Biroului Cetățeanului. Fiecare piață agroalimentară din Sectorul 2 va avea un astfel de birou.

OBIECTIVE 

  • Buna gestionare a relației client-vânzător.
  • Control comercial sporit.

BENEFICII 

  • Siguranță pentru cumpărători.
  • Produse verificate și de calitate.
  • Gestionare și soluționare rapidă a problemelor legate de activitatea piețelor agroalimentare.

 

 II.EDUCAȚIE

 

O prioritate în domeniul educației va fi aducerea tuturor unităților de învățământ la standardele prevăzute de lege. Din păcate, în Sectorul 2, există multe unități de învățământ care nu dețin avizele legale privind funcționarea acestora în parametrii legali. Voi demara un amplu proiect de modernizare și extindere a unităților de învățământ din sector, identificând nevoia urgentă de locuri noi în grădinițe și creșe.

OBIECTIVE

  • Voi mări cuantumul burselor de merit pentru elevi. Cred cu tărie că acest lucru va stimula majoritatea copiilor în a obține rezultate mai bune și va contribui la dezvoltarea lor pe termen lung.
  • Voi sprijini dezvoltarea învățământului privat pentru o competiție adevărată și în beneficiul copiilor. Finanțarea de bază alocată de la bugetul de stat pentru școlile particulare va deschide noi oportunități, banii urmează elevul, indiferent unde alege acesta să studieze.
  • Acoperirea cu internet gratuit a tuturor unităților de învățământ și a tuturor spațiilor publice care aparțin Primăriei.
  • Majorarea numărului de locuri în creșe și grădinițe prin construirea de noi unități și extinderea celor existente, acolo unde este posibil.
  • Dezvoltarea parteneriatului cu Biserica Ortodoxă Română privind componenta educațională și culturală.
  • Autobuzele speciale pentru elevi. Din motive de siguranță, dar și pentru a le facilita drumul către unitățile de învățământ, voi asigura transport gratuit pentru preșcolarii și elevii din învățământul primar din Sectorul 2.

BENEFICII

  • Educația este cea mai importantă investiție pe care o poate face o societate pe termen lung.
  • Dezvoltarea sustenabilă a sectorului este direct proporțională cu gradul de calificare a forței de muncă.
  • Un standard ridicat al calității educaționale.
  • Prin construcția unor unități școlare noi, creăm locuri de muncă.
  • Confort sporit pentru copii și siguranță pentru părinți.
  • Reducerea traficului și a aglomerării din jurul unităților de învățământ și grădinițe.

 

III. ACTIVITATI RECREATIVE

 

100 de spații destinate activităților sportiv-recreative pentru cetățenii din Sectorul 2. Pentru realizarea acestui proiect am în vedere un parteneriat prin care companiile din România, în schimbul întreținerii acestor spații, să beneficieze de reclamă și de comercializarea propriilor produse.

OBIECTIVE

  • Un program prin care doresc încurajarea unui stil de viață sănătos, printr-un circuit diversificat: mese de ping-pong, aparate de fitness, terenuri de baschet, volei, fotbal, mese de șah.
  • Introducerea unui program competițional multianual, între unitățile de învățământ din Sectorul 2. Acesta va cuprinde toate disciplinele sportive, iar caștigătorii vor fi premiați de organizatori.
  • Reconstrucția și includerea în circuitul competițional a Patinoarului Mihai Flamaropol.

BENEFICII

  • Menținerea stilului de viață sănătos al cetățenilor din sector.
  • O copilărie activă, plină de culoare și armonie pentru copiii noștri. O copilărie trăită în siguranță și cu mai puține griji pentru parinți.

 

 IV. CULTURĂ

 

În plan cultural, Sectorul 2 are un potențial neexploatat până în prezent, mai mult, lăsat să se deterioreze, fiind complet neprotejat şi nevalorificat. Ştiaţi că în Sectorul 2 există cele mai vechi zone de locuire  din București? Sau că sunt peste 20 de statui, 360 de clădiri monument, 4 teatre și 5 muzee? Cel mai elocvent exemplu este „Teatrul de vară”  ridicat în incinta Parcului Național cu prilejul Festivalului Internaţional al Tinerilor din 1953. Acesta are o capacitate de peste 3500 de locuri și a fost lăsat să ajungă la un grad ridicat de degradare, în prezent fiind nefuncțional. Sunt necesare investiții minime pentru a le oferi locuitorilor sectorului 2 și turiștilor un loc plin de încărcătură istorică și de farmec.

Soluții există, mai ales prin posibilitatea utilizării unor fonduri europene disponibile în vederea sprijinirii dezvoltării sectorului cultural. Prin aceste fonduri urmărim reconsolidarea şi darea în folosinţă, într-o stare adecvată, a spaţiilor culturale existente şi promovarea turistică a acestora.

OBIECTIVE

  • Realizarea a două centre culturale în zonele cu cei mai mulți locuitori din sector, respectiv Colentina și Pantelimon, unde vor fi desfășurate activități specifice: proiecții de filme românești, spectacole de teatru, galerii de artă și ateliere artistice.
  • Crearea unui circuit accesibil pentru preșcolari, elevii de gimnaziu și de liceu, care să înglobeze vizitarea tuturor acestor obiective culturale aflate în Sectorul 2.
  • Ateliere pentru copii în vederea dezvoltării de abilități sau de petrecere a timpului liber, deoarece sunt conștient de faptul că există o lipsă acută de spații în acest sens, în special pentru copiii cu vârste cuprinse între 12-15 ani.
  • Rețea de biblioteci publice și biblioteci utilate complet în fiecare unitate de învățământ din sector.
  • Includerea obiectivelor de cult în circuitul turistic și promovarea lor.

BENEFICII

  • Patrimoniul cultural al sectorului redevine parte integrantă a vietii comunității.
  • Facilitarea accesului la cultură pentru tineri.
  • Dezvoltarea activităților de petrecere a timpului liber în sector.

 

 V. SĂNĂTATE

 

Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii serviciilor de sănătate constituie un alt segment important. Aducerea la standarde europene a unităților sanitare aflate în Sectorul 2 se poate realiza și prin identificarea unor proiecte cu finanțare din fonduri europene. Astfel, putem să depășim subfinanțarea sistemul de sănătate și să îmbunătățim condițiile serviciilor de sănătate.

Am în vedere atragerea investitorilor pentru realizarea unui centru integrat, destinat diagnosticului și tratamentului oncologic, prin mijloace moderne de diagnostic precoce, personalizat și radioterapie țintită. Centrul va fi realizat prin parteneriat public-privat, iar investitorii vor primi scutiri de taxe și impozite.

OBIECTIVE

  • Cea mai bună aparatură medicală și cele mai avansate metode pentru tratarea cancerului.
  • Crearea unui punct regional de atracție pentru tratamente oncologice performante care să înglobeze Institutul Oncologic Alexandru Trestioreanu, Institutul Clinic Fundeni și noul centru integrat destinat diagnosticului și tratamentului oncologic.

BENEFICII

  • Atragerea de fonduri prin tratarea pacienților din alte țari europene.
  • Dezvoltarea celui mai modern centru oncologic din țară.

 

VI. MEDIU

 

Intenționez ca în Sectorul 2 cetățenii să fie scutiți de plata taxei pentru ridicarea gunoiului menajer, astfel toate Asociațiile de locatari/proprietari vor beneficia de acest serviciu GRATUIT.

OBIECTIVE

  • Responsabilizarea cetățenilor.
  • Un sector mai curat.

 

Totodată, este necesară îmbunătățirea calității aerului, având un efect direct asupra condițiilor de viață şi a stării de sănătate. Voi face toate demersurile necesare, către autoritățile competente, pentru conservarea spațiilor verzi și a parcurilor din Sectorul 2. Pentru a pune în aplicare acest proiect voi lansa programul „Fara blocuri pe spații verzi, fără blocuri între blocuri”.

OBIECTIVE

  • Identificarea zonelor pentru crearea de perdele forestiere.
  • Construirea de noi parcuri, spații verzi, locuri de joacă pentru copii. Prin aplicarea eficientă a programului de parcări supraterane sau achiziționarea de parcări modulare se vor crea spații pentru îndeplinirea acestor obiective.
  • Iluminatul stradal inteligent care permite diminuarea intensității luminii când nu este nimeni pe stradă, permite ca orașul să devină mai “verde”, consumând mai puțină energie electrică. Odată cu scăderea consumului scade și cheltuiala cu aceasta și banii rămași pot fi investiți în alte proiecte care să crească calitatea vieții în oraș.
  • Implementarea în parcurile din sector a unor senzori integrați în sistemele de irigații pentru ca datele despre cantitatea de apă necesară plantelor să poată fi transmise în timp real către echipele de grădinari. Astfel plantele nu vor mai fi udate sau îngrijite mai mult decât este necesar.
  • Crearea unui mediu cât mai prietenos pentru pietoni și bicicliști.

Sectorul 2 are o zestre naturală de excepție– salba de lacuri si parcurile. Parcurile au o suprafață de 889.985 mp, zone verzi cu suprafața de 2.651.000 mp, platbande, spații verzi, ansambluri de locuințe si scuaruri. Această zestre bine administrată și cu investiții decente poate aduce sectorul nostru pe prima poziție în privința menținerii unui mediu curat și  nepoluat.

OBIECTIVE

  • Voi acorda o atenție deosebită curățeniei din Sectorul 2. Parcuri, locuri de joacă, artere de circulație, zone pietonale, vor fi atent monitorizate și voi crește substanțial amenzile pentru cei care nu mențin curățenia sectorului. În aceeași masură mă voi asigura că firmele de salubritate contractate de Primărie își respectă întocmai angajamentele. După terminarea programului de reabilitare termică, în fiecare imobil aparținând asociațiilor de locatari/proprietari, cât și în spațiile aparținând agenților economici, case/vile individuale și în toate celelate zone aparținând Primăriei, voi demara un program de deratizare, dezinsecție și igienizare. În Sectorul 2 nu poți dormi cu geamurile deschise la casă și nu poți sta noaptea la o terasă pentru că te mănâncă țânțarii. Pe străzile dintre blocuri umblă șobolanii. Este inadmisibil pentru o capitală europeană a anului 2016. Intenționez să preiau de la Primăria Generală serviciile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție și să le gestionăm conform nevoilor Sectorului 2.
  • Amenajarea de debarcadere și construcția de poduri, piste pentru biciclete,amfiteatre

și aparate pentru sport în aer liber.

  • Curățarea lacurilor și popularea acestora cu pești pentru activități de pescuit sportiv recreativ.

BENEFICII

  • Un mediu curat pentru o viață sănătoasă.
  • Îmbunătățirea sistemului de protecție a apelor.
  • Extinderea spatiilor verzi.
  • Un sector prietenos pentru locuitorii săi.

 

 VII. ASISTENȚĂ SOCIALĂ

 

Serviciile sociale din Sectorul 2 necesită o analiză punctuală în scopul de a reuși să oferim sprijinul necesar persoanelor aflate în situații vulnerabile sau în risc de excludere socială. Am identificat cazuri cu probleme sociale reale, dar care nu beneficiau de niciun sprijin, deoarece aceste ajutoare erau acordate fără respectarea criteriilor legale.

OBIECTIVE

  • Evaluarea corectă a cazurilor existente constituie un prim pas în acest sens.
  • În funcție de rezultatele evaluării vom stabili prioritățile care se pot regăsi, de la crearea de noi centre de plasament, găzduire sau recuperare, până la modernizarea celor existente și programe specifice de reintegrare socială – prioritate la cursurile de recalificare, consiliere psihologică, îndrumare specializată- sau promovarea unui sistem coerent coordonat şi integrat de asistență socială.
  • Mă angajez să aduc la standardele cerute de lege toate cabinetele medicale din unitațile de învățamânt. Familiile aflate în situații de necesitate sau situații deosebite, care au copii în învățământul obligatoriu vor fi condiționate la primirea ajutorului din partea Primăriei de controlul medical stomatologic și oftalmologic și de tratamentul aferent, efectuat copiilor în aceste cabinete.
  • Continuarea parteneriatului cu Biserica pentru identificarea și evaluarea corectă a persoanelor asistate social și implicarea punctuală privind cazurile speciale.
  • Introducerea tichetelor sociale pentru persoanele aflate în situații vulnerabile. Acolo unde este posibil, sumele de bani destinate ajutorului social vor fi înlocuite cu tichete sociale, pentru o mai bună gestionare a banilor dumneavoastră.

Voi pune în practică, în cel mai scurt timp posibil, pricipiul pe care l-am susținut permanent, cea mai bună formă de asistență socială este un loc de muncă.

BENEFICII

  • Direcționarea strictă a sumelor destinate ajutorului social către scopul propus.
  • Un standard de viață superior oferit copiilor provenind din familii vulnerabile social.
  • Reintegrarea categoriilor vulnerabile pe piața forței de muncă.

 

VIII. URBANISM ȘI INFRASTRUCTURĂ

 

REABILITAREA TERMICĂ A BLOCURILOR

Reabilitarea termică a clădirilor și perioada de execuție reprezintă  priorități pentru mine, ca primar al Sectorului 2. Acest lucru poate fi realizat dacă renunțăm la toate cheltuielile inutile, precum plantarea excesivă și inutilă a panseluțelor în timpul iernii, concerte în aer liber la care asistă câteva sute de persoane, aducând un prejudiciu considerabil bugetului local, renunțarea la festivitățile cu diferite preparate culinare. Calitatea lucrărilor și confortul cetățeanului vor constitui principalele mele obiective ca primar. Am reușit să modific legea privind reabilitarea termică a clădirilor și am introdus în program blocurile construite înainte de anul 1950.

Administrațiile locale pot introduce în programul de reabilitare termică și locuințele unifamiliale. Acum, prioritate la reabilitare au blocurile de locuințe și locuințele sociale. În ordinea solicitărilor voi identifica locuințele unifamiliale care necesită reabilitare prioritară și voi aplica legea astfel încat toate aceste locuințe să intre în programul de anvelopare.

OBIECTIVE

  • Acum se pot reabilita și blocurile mai vechi și – un lucru extrem de important – se pot schimba și îmbunătăți și sistemele electrice ale lifturilor, crescând astfel siguranța cetățenilor.
  • Voi pune un accent deosebit și pe utilarea blocurilor cu 4 etaje, acolo unde construcția îmi permite, în urma unei expertize tehnice, cu lift și înnoirea instalației sanitare, în schimbul cedării de către Asociația de Proprietari a terasei blocului pentru mansardare și construcția de noi locuințe.
  • Atragerea antreprenorilor din domeniul construcțiilor și facilitarea achiziționării de locuințe noi sub prețul pieții sau folosirea acestora ca locuințe sociale pe o perioadă determinată.
  • Finalizarea tuturor celor aproximativ 600 de obiective care nu sunt incluse în programul de reabilitare al Sectorului 2 și urgentarea predării celor 303 amplasamente către firmele executante. De asemenea, mă voi asigura că termenele de execuție a celor 455 de obiective în derulare vor fi respectate conform clauzelor contractuale.
  • În urma sesizărilor primite la Biroul Parlamentar, voi inventaria toate cele 352 de obiective recepționate, pentru a mă asigura că s-au respectat toate normele privind calitatea lucrărilor.

 

Se remarcă necesitatea efectuării unei analize ample asupra documentației de urbanism, respectiv autorizațiile de construire, pentru a constata dacă s-au respectat toate normele și prevederile legale.

BENEFICII

  • Reabilitarea blocurilor reprezintă în primul rând o investiție economică, adică noi locuri de muncă.
  • Pentru locatarii blocurilor reabilitate reprezintă costuri mai mici cu întreținerea.
  • Un confort sporit și o valoare de piață mai mare a apartamentelor.

 

PERSOANECUDIZABILITĂȚI

 

Există o Ordonanță de Urgență a Guvernului prin care se impune obligativitatea amenajării clădirilor instituțiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuințelor construite din fonduri publice, mijloacelor de transport în comun, a telefoanelor publice și a căilor de acces, în vederea  asigurării accesibilității persoanelor cu handicap. Însă lipsa accesibilizării este o problemă majoră în Sectorul 2 și  condamnă persoanele cu dizabilități la izolare, descriind un cadru de discriminare permanentă și sistematică a acestora. Mă voi asigura că aceste deficiențe sunt remediate în cel mai scurt timp posibil.

OBIECTIVE

  • Măsuri adecvate pentru a asigura acestor persoane accesul, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transport, informaţie şi mijloace de comunicare.

BENEFICII

  • Persoanele cu dizabilităţi vor avea posibilitatea să trăiască independent şi să participe pe deplin la toate aspectele vieţii.

 

IX. TRAFIC ȘI PARCĂRI

 

În vederea fluidizării traficului și creării de noi locuri de parcare, vom face toate demersurile instituționale pentru punerea în aplicare a unui proiect de circulație și semnalizare corelat cu noile valori de trafic. Acest aspect se va realiza numai după o consultare prealabilă cu cetățenii. Am în vedere instituirea de sensuri unice pe arterele secundare de circulație, acolo unde este cazul. Astfel vor fi create noi locuri de parcare situate la rigolă (dreapta/stânga), pe străzile cu sens unic.

OBIECTIVE

  • Identificarea suprafețelor pentru construirea de noi parcări supraterane sau achiziționarea de parcări modulare.
  • După o amplă verificare a tuturor suprafețelor aflate la periferia sectorului, voi construi trei parcări la intrările în București, în zonele Andronache, Colentina și Pantelimon, pentru cei care locuiesc în afara orașului și vor să evite traficul aglomerat din Capitală și pentru locuitorii Sectorului 2 care folosesc rar mașina personală. Aceste parcări sunt oferite în mod gratuit și vor beneficia de pază permanentă. De asemenea, voi dezvolta un parteneriat cu proprietarii terenurilor nefolosite de pe raza Sectorului 2. Pentru o perioadă determinată de timp aceștia vor fi scutiți de plata impozitului pe teren dacă oferă spațiul Primăriei pentru crearea parcărilor temporare.
  • Dezvoltarea capacității de circulație a rețelei stradale majore prin lucrări de modernizare și reabilitare a străzilor existente și/sau prin realizarea unor artere, poduri, pasaje noi, care vor prelua fluxurile de circulație către zona de Sud a Capitalei.
  • Inventarierea completă privind stadiul fizic al tuturor străzilor în vederea reabilitării acestora- utilități și asfaltare- cu prioritate prin atragerea de fonduri europene.
  • Implementarea unor aplicații pentru telefoanele mobile prin intermediul cărora proprietarii locurilor de parcare le pot închiria, pe perioada când nu le folosesc, altor soferi care au treabă în zona respectivă. Datele generate astfel ajută municipalitatea să stie exact nevoia de locuri de parcare precum și fluxul traficului. Cu aceste date se poate optimiza și disponibilitatea transportului în comun.
  • Asfaltările noi din sector se vor face conform standardului, pentru o cât mai bună accesibilizare a domeniului public, iar întreținerea lor trebuie făcută anual.
  • Închiderea Inelului 2 pentru fluidizarea circulației în sector, și anume rezolvarea intersecțiilor critice, Colentina – Doamnna Ghica , Pantelimon – Delfinului- Chișinău, Chișinău – Basarabiei, precum și Fabrica de Glucoză- Barbu Văcărescu. De asemenea, fluidizarea prin punerea în aplicare a unui nou proiect de circulație și semnalizare corelat cu noile valori de trafic.
  • Construcția de pasaje pentru facilitarea traversării intersecțiilor, reducand conflictele și timpii de așteptare, asigurând un număr de locuri de parcare de uz general, cât și descongestionarea zonelor respective.

BENEFICII

  • Reducerea poluării în zonele congestionate.
  • Creșterea securității participanților la trafic.
  • Micșorarea timpilor de deplasare.
  • Fluidizarea traficului.
  • Vom obține mai multe locuri de parcare și eliberarea trotuarelor pentru pietoni.

 

X. SIGURANȚA CETĂȚEANULUI

 

Siguranța cetățeanului înseamnă în primul rând siguranță pe stradă, în spațiile publice și în școli.

OBIECTIVE

  • Poliția Locală Sector 2 va avea ca prioritate protejarea cetățenilor, asigurarea ordinii și liniștii publice și prevenirea potențialelor pericole.
  • Montarea camerelor de supraveghere, cu prioritate, pe străzile secundare și în spatele blocurilor.
  • Intensificarea activității de patrulare a Poliției Locale.
  • Înființarea de noi secții în zonele unde este necesar.

BENEFICII

  • Siguranță sporită pentru cetățenii din Sectorul 2.
  • Supraveghere permanentă a locurilor unde copiii dumneavoastră își petrec timpul.

 

XI. VIOLENȚA ÎN FAMILIE ȘI VIOLENȚA ÎMPOTRIVA FEMEII

Conform legii 217/2003 Republicată, autoritățile administrației publice centrale și locale, au obligația să ia măsurile necesare pentru prevenirea violenței în familie  și prevenirea violenței împotriva femeii. Mai mult, aceeași lege obligă fiecare administrație locală, să înființeze, pe lângă direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, o echipă intersectorială în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, cu rol consultativ. În Sectorul 2 nu există o astfel de echipă. Conform studiului „Violența împotriva femeilor: în fiecare zi și în același loc”- Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene – FRA 2014, 24% dintre femei au fost abuzate de partenerul lor și 75% din cazurile de violență domestică înregistrate au victime femei. Am studiat statisticile îngrijorătoare privind violența împotriva femeilor și am în vedere un proiect amplu, în parteneriat cu organizațiile neguvernamentale, pentru a implementa politici și programe destinate prevenirii și combaterii violenței împotriva femeii și a violenței în familie. Acest proiect este gîndit, structurat și va fi implementat în conformitate cu legile în vigoare și în acord cu Convenția de la Istanbul, privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011.

OBIECTIVE

  • Protejarea femeilor împotriva tuturor formelor de violenţă, prevenirea și eliminarea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.
  • Dezvoltarea politicilor şi măsurilor pentru protecţia şi asistenţa tuturor victimelor violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice.
  • Voi acorda sprijin şi asistenţă organizaţiilor şi agenţiilor neguvernamentale pentru aplicarea legii.
  • Voi încuraja şi sprijini, la toate nivelurile, activitatea organizaţiilor neguvernamentale relevante şi a societăţii civile active în combaterea violenţei împotriva femeilor. Voi fi un partener al acestor organizații, punându-le la dispoziție toate serviciile necesare.

BENEFICII

  • Creșterea atitudinii proactive orientată spre reducerea costurilor violenţei în familie.
  • Dezvoltarea serviciilor sociale de calitate pentru victime.
  • Implicarea societăţii civile în aceste programe și în viața comunității.
  • Reducerea riscului recidivei şi facilitarea reintegrării sociale a persoanelor care au comis infracţiuni de violenţă în familie.

Acestea sunt principalele propuneri care stau la baza programului meu politic pentru Sectorul 2. Mă angajez să continui lucrările bune care s-au făcut până acum în sector însă voi lucra pentru dezvoltarea economică potrivit potențialului uriaș pe care Sectorul 2 îl are.